
Expunerea zilnica la soare, nu doar vara, ci si in lunile mai racoroase, are efecte foarte negative asupra pielii, mai ales daca nu sunt luate masurile de precautie necesare. Daunele provocate de razele UV ale soarelui, ridurile in primul rand, pot fi atenuate sau contracarate cu remedii naturiste, iar uleiul de baobab este, fara indoiala, unul dintre ele.
Citeste si 10 semne de imbatranire a pielii si cum sa mentii pielea mai tanara, fara riduri
Vitamina E din uleiul de baobab lupta impotriva daunelor radicalilor liberi, adesea printre cauzele primare ale formarii si agravarii ridurilor pe pielea fetei si a gatului.
Vitamina C, la randul ei, stimuleaza productia de colagen, oferindu-ne o piele tonifiata si ferma. Vitamina C este, de asemenea, excelenta pentru combaterea daunelor radicalilor liberi.
In final, acizii grasi continuti in uleiul de baobab hidrateaza si hranesc pielea in profunzime, oferindu-i o textura mai ferma si un aspect mult mai sanatos.
Cand este pastrat la frigider si aplicat la rece pe piele, uleiul de baobab are efecte excelente asupra pielii. Aplicati o cantitate mica pe degete, apoi masati pe toata suprafata fetei si a gatului. Repetati o data pe zi timp de cel putin 2 saptamani.





